Despre Octavian Goga

„După Eminescu, pe alte coordonate decât Coșbuc și Macedonski, Octavian Goga a fost cel care a deschis porți noi, nebănuite, în climatul liricii românești. El a adus nu numai un suflu nou, de nobilă esență patriotică și socială, ci și o artă proprie, cu calități de netă superioritate față de cea a contemporanilor lui. Octavian Goga este deținătorul unei deosebite puteri de exprimare poetică, având darul de a evoca pregnant și plastic, prin imagini, stări afective, idei și realități concrete. El are respirația largă, sufletul tumultos, scurtează viața și lumea la dimensiuni macrocosmice. Adresându-se dascălului, poetul vorbește de «soarele copilăriei», din care o rază vine acum să-i sfarme «negura» din suflet și să-i topească din inimă «cetatea de gheață». Dragostea de patrie a luminat mereu «prin potopul veacurilor negre»; plugarii sunt copii «ai mândrei bolți albastre»; «viforul vremilor răzbunătoare» trăiește «ca-ntr-un întins adânc de mare»; geamătul îndureraților «înfioară firea».
Suferința națională și socială este încadrată într-o viziune cosmică, poetul stabilind corespondențe și raporturi de acțiuni reciproce între lumea terestră și cea astrală. (...)
În prima perioadă a activității sale creatoare, Octavian goga avea o aversiune mărturisită public față de neologisme, simțindu-se receptiv numai la modurile de exprimare ale limbii simple, populare, pe care o cultiva cu atenție, ridicând-o la treapta artistică. În partea a doua a activității sale, îndeosebi în «Cântece fără țară», poetul deschide anumite portițe neologismelor. La dimensiunile operei lui Octavian Goga acestea rămân însă cantitate neglijabilă, pierzându-se sub farmecul și bogăția stilului hrănit cu seva limbii populare.
Poezia lui Octavian Goga este o mărturie emoționantă a suferințelor poporului nostru în trecutele vremuri. În inima poetului și-au aflat ecoul jalea celor oprimați, durerea truditorilor pământului apăsați de forța puținilor stăpâni. Octavian Goga a cântat pătimirea acestora, năzuind către o lume nouă, către o lume de senin și bucurie, cum se destăinuie, spre sfârșitul vieții sale, într-un moment de dreaptă reculegere.

«Zidit din lacrimi și dezastre

Eu am vestit o lume nouă.
Voi mi-ați dat vaierele voastre,

Eu v-am dat inima mea vouă.»
În cadrul literaturii noastre, poezia lui Octavian Goga se apropie de zona înaltă în care domină, unice, peste vreme, culmile eminesciene“.
This article is issued from Wikiquote. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.