Floare de oțel este un roman de Victor Ion Popa care a apărut prima dată în 1930 la Editura Vremea.

  • Îmi place să-mi petrec veacul în tranșeu. E răcoare și pământul miroase plăcut în umbra asta dulce de primăvară proaspătă. Soldații, luminați și ei de binele vremii, au prins grai și doruri. Povestesc fel de fel de întâmplări și scorniri. Mi-i drag să-i ascult. E fraged ceea ce spun și e simplu. E odihnitor și tonul, și cuvântul.
  • În ziua aceea însă, vrednica oștire a țarului s-a lehămețit și de cărți, și de prietenie. A strâns catrafusele bogate și-a pornit înapoi, singurică și senină, cântând de huiau văile păduroase, coruri de pustiu și tristețe. (...) Conștiinți curate plecau spre treburile lor. Urgia nouă, din cotloanele ei îndepărtate, avea glas mai tare decât vaierul unui biet ogor străin. Era firesc.
This article is issued from Wikiquote. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.